Știri locale

Antibiotice Iași reia producția de medicamente vitale în plină criză. Paracetamolul și novocalminul vor ajunge curând în farmacii

Compania Antibiotice Iași a anunțat că reia, în regim de urgență, producția de Paracetamol și Novocalmin, medicamente la care renunțase, pentru combaterea pandemiei de coronavirus.

Aceste medicamente sunt recomandate în cazurile ușoare de infecție cu COVID-19 și au devenit foarte cerute pe piață. Primele produse vor ajunge în farmacii la sfârșitul lui aprilie, estimează reprezentanții companiei.

Pe lângă aceasta, compania încearcă să-și asume și fabricarea Hidroxiclorochinei, un medicament folosit în cazul afectării plămânilor de virusul COVID-19.

„Suntem permanent vigilenți la nevoile pacienților și medicilor români și ne adaptăm planurile de producție pentru a răspunde prompt cererii de medicamente din piață. Antibiotice Iași dispune de resurse importante precum APP-uri (autorizații de punere pe piață), materii prime, know-how-ul de fabricație, pentru a fi capabilă în orice moment să producă și să livreze o întreagă gamă de medicamente pentru milioane de pacienți, inclusiv pentru tratamentul simptomatic COVID-19. Astfel, decizia de a reintroduce Paracetamolul și Novocalminul în fabricație a fost luată pentru că suntem și vom rămâne solidari față de sistemul medical românesc, față de toți pacienții români”, a spus Ioan Nani, director general al companiei Antibiotice Iași.

Facebook Comments