Realități economice

Cum a devenit Iașul unul dintre polurile IT din România

Acum 13 ani, gigantul online Amazon a fost printre primii care își înfigea steagul în Iași, atras de costurile accesibile cu forța de muncă înalt calificată și de potențialul de dezvoltare al orașului. Centrul de Dezvoltare din Iași a fost primul centru de R&D (research and development) al companiei din Europa de Est și a găzduit, până acum doi ani, 600 de angajați.

Se pare că  în Iași există un mix foarte bun de talente pe zona tehnică și pe zona de limbi străine. Iașul este un hub reprezentativ în aceste domenii, lucru asigurat anual de sutele de absolvenți ale Universității Tehnice Gheorghe Asachi și Alexandru Ioan Cuza. În 2016, Amazon a inaugurat, tot în Iași, un nou Centru de Dezvoltare și Tehnologie, pentru care a recrutat 400 de ingineri, ajungând, astfel, la 1.000 de angajați în România.

Iașul, o destinație atractivă și pentru alte companii de IT
Conform celui mai recent studiu IT&C Talent Map, realizat de Brainspotting, Iașul este al treilea hub de IT&C din țara noastră, după București și Cluj-Napoca, având peste 30-40 de companii de profil și peste 4.500-5.000 de specialiști IT. Astfel, pariul americanilor de la Amazon s-a dovedit a fi câștigător, pe măsură ce Iașiul și-a consolidat imaginea de pol IT important.

„Diversitatea de tehnologii este mare în Iași – Artificial Intelligence, Cloud computing, C/C++, embedded, predominând însă talentul pe tehnologii Microsoft (.Net) și Java. Este o forță de muncă specializată și în creștere deoarece, pe lângă sutele de absolvenți ale facultăților tehnice de aici, orașul atrage și mulți specialiști din zonele din vecinătate, mulți fiind dornici să se reloce aici din Suceava, Galați, Botoșani, Bacău, Vaslui și în special Republica Moldova.Pe lângă Amazon, cei mai importanți angajatori din domeniu sunt Google, Continental, Microsoft și Endava”, declară reprezentantul Brainspotting.

Din ce în ce mai mulți angajatori își doresc să își deschidă o filială în Iași și datorită nivelului salarial, care este cu 15-20% mai redus decât în București. Pe lângă abilitățile specialiștilor din IT, dinamica pieței din Iași este mai mică față de marile orașe din țară, fiind mai puține companii, iar astfel și competiția este mai redusă.
Mai multe detalii aici

Facebook Comments