O companie cu tradiție din Iași, preluată de liderul mondial în producția de cărămizi
Știri locale

O companie cu tradiție din Iași, preluată de liderul mondial în producția de cărămizi

Brikston Construction Solutions SA, fosta Ceramica Iași, prezentă pe piaţa de producţie a cărămizilor de 50 de ani va ajunge în portofoliul companiei austriece Wienberger, liderul de piață în domeniul materialelor de construcții.

Potrivit directorului general al Brikston, Iulian Mangalagiu, obiectivul principal al acestei decizii decurge din dorința de a asigura dezvoltarea viitoare a companiei ieșene, punctele comune ale celor două companii fiind ambiția de a oferi produse de cea mai bună calitate, de a stimula inovaţia şi canalizarea pe client.

Tranzacţia este analizată de Consiliul Concurenţei, până la avizul final al acestuia, activitatea celor două companii urmând să se desfăşoare separat. Valoarea tranzacţiei nu a fost încă făcută public.

În 50 de ani, fabrica din Iaşi a cunoscut numeroase fluctuaţii în activitate. După ce în 1967 s-a deschis prima carieră de argilă din Vlădiceni, în 1969 s-a produs prima cărămidă în Fabrica de produse ceramice. În anul 1973, prin unificarea cu fabrica de betoane armate, s-au pus bazele Întreprinderii de Materiale de Construcţii Iaşi, cu două secţii: secţia de produse ceramice şi secţia de prefabricate.

În anul 2007, pachetul majoritar de acţiuni a fost preluat de Advent International, care a realizat investiţii şi schimbări majore în companie, iar din anul 2014 compania este deţinută majoritar de fondul de investiţii ADM Capital,  tranzacţia din 2014 fiind estimată la 10 milioane de euro.

Brikston a crescut constant mai ales în ultimii ani, ajungând la o cotă de piaţă de 12%, cu peste 500 de puncte de puncte de vânzare. Pentru anul trecut, compania din Iaşi a raportat o cifră de afaceri de 16 milioane de euro. 5% din valoarea cifrei de afaceri vine din exporturile către Ucraina şi Republica Moldova, care s-au intensificat în ultimii doi ani.

Pe de altă parte, compania Wienerberger este prezentă pe piaţa românească din anul 1998 şi operează patru centre de producţie, având aproximativ 300 de angajaţi. Între cele două companii au existat şi un „război“ pe resursele naturale din comuna Ion Neculce. Astfel, în 2011, compania austriacă a concesionat 40 de hectare de la comuna Ion Neculce pentru a exploata resursele naturale din zona în care dorea să ridice şi o fabrică de cărămizi. Fosta Ceramica a atacat în instanţă contractul şi a câştigat în 2014.

Articolul complet pe adevarul.ro

Facebook Comments