Evenimente locale

Oportunităţile de afaceri din Israel, prezentate oamenilor de afaceri din Iasi

Numeroşi reprezentanţi ai mediului din afaceri ieşean s-au arătat interesaţi de oportunitatea stabilirii de parteneriate economice cu firme din Israel. Matan Şafran, şeful Misiunii Economice din cadrul Ambasadei Statului Israel în România, s-a întâlnit în timpul vizitei de lucru cu mai mulţi antreprenori şi oameni de afaceri. Reuniunea a avut loc la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie, iar discuţiile au durat circa două ore. Şafran a dezvăluit celor prezenţi că, deşi vizitează pentru prima dată Iaşul, se simte foarte legat de judeţ, mai ales pentru că bunicul său este născut în Târgu Frumos.

„Sute de mii de evrei au emigrat din România, foarte mulţi şi din Iaşi, şi au pus umărul la construirea statului Israel. Firmele din Iaşi trebuie să stabilească legături economice cu mediul de afaceri din Israel, mai ales că ne uneşte această istorie”, a declarat Şafran. La final, ataşatul comercial israelian şi-a reafirmat disponibilitea de a-i sprijini pe patronii prezenţi la eveniment în stabilirea de contacte cu firme din „Ţara Sfântă”, ce activează în acelaşi domeniu. „În acest sens, le-a adresat o invitaţie de a participa la târgurile şi evenimentele de business din Israel. Vom ţine o legătură apropiată cu dumnealui, acum că l-am cunoscut personal aici”, spune Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

La nivelul judeţului, în prezent, sunt înregistrate în evidenţele Registrului Comerţului 54 de firme cu capital israelian, dintre care doar 11 mai sunt active, iar afacerile totale derulate de acestea în 2015 se ridică la valoarea de 7,5 milioane lei. Bio Energy Corporation SRL, firmă ce activează în sectorul fabricării de produse chimie, are cea mai mare cifră de afaceri dintre unităţile cu capital israelian din Iaşi, în valoare de 2,5 milioane lei. Totuşi, afacerile cu capital israelian în România s-ar putea dubla în viitorul apropiat prin înfiinţarea la Iaşi a unui forum anual româno-israelian.

Articolul complet pe http://www.ziaruldeiasi.ro/

Facebook Comments