Povestea Clinicii MyDoctor Iași: "Un tânăr medic trebuie să aibă orizonturi cât mai largi, atât pe plan medical, cultural cât și managerial"
Profil de antreprenor

Povestea Clinicii MyDoctor Iași: „Un tânăr medic trebuie să aibă orizonturi cât mai largi, atât pe plan medical, cultural cât și managerial”

Doi tineri medici din Iași au reușit să pună bazele unei clinici medicale altfel, în care grija pentru confortul pacientului este maximă, nu numai în ceea ce privește confortul fizic, dar mai ales cel psihic, înainte, în timpul sau după orice intervenție.

Ca pacient, intri și ești întâmpinat cu zâmbete, atitudine pozitivă, atmosferă plăcută, ceea ce îți dă încredere și îți diminuează grijile pentru ceea ce va urma.

Cu toții ne dorim ca asta să se întâmple peste tot în România și desigur ne-am întrebat cum este posibil ca în Iași să avem o astfel de clinică medicală, cu medici capabili să ne ofere servicii de chirurgie facială la standarde Europene. De aceea le-am adresat câteva întrebări, la care ei au fost de acord să ne răspundă.

1. Care este povestea Clinicii „My Doctor” și ce înseamnă ea pentru pacienții din Iași?

Clinica My Doctor a fost înființată în anul 2006. Atunci ne-am dorit un cabinet medical unde să asiguram, pe lângă un act medical de calitate, o atmosferă prietenoasă și unde pacienții să fie cât mai relaxați înaintea, în timpul și după tratamentele efectuate. Am reușit aceste deziderate și înafara empatiei și solicitudinii pe care personalul o arată față de pacienți, medicii anesteziști oferă sedare intravenoasă care are ca rezultat un confort psihologic și ameliorarea durerii.

Într-un cadru ambiental plăcut și modern, My Doctor este clinica care pune la dispoziția pacienților, pe lângă întreaga gamă de intervenții chirurgicale în sfera chirurgiei orale și maxilo-faciale posibile în condiții de ambulator: diverse chisturi sau tumori ale oaselor maxilare, glandelor salivare, traumatisme și fracturi în sfera facială, extracții dificile pentru dinții incluși, rezecții apicale sau implanturi dentare, tehnici moderne de chirurgie cosmetică: facelift, blefaroplastii, injectare de acid hyaluronic sau botox, etc. îndepărtarea cicatricilor inestetice de pe față și gât, nevilor (alunițe, negi) și altor formațiuni (chiști sebacei, lipoame, etc)

Un domeniu de interes deosebit îl constituie patologia articulatiei temporomandibulare, din punct de vedere diagnostic și therapeutic. Având dublă calificare (inclusiv de medic dentist), în clinica noastră se efectuează și tratamente dentare: obturații, lucrări protetice, etc.

2. Care au fost momentele cele mai dificile pe care l-ați întâmpinat de când ați pus bazele acestei clinici?

Am trecut și prin momente dificile, din punct de vedere medical și organizatoric.

Fiind o clinică privată, nu am avut în general de-a face cu pacienți recalcitranți dar, din când în când întâlnim pacienți hipersensibili, excesiv de emotivi, care pot dezvolta pusee hipertensive sau chiar stări de leșin, rezolvate în clinică. Pentru a evita accidentele majore (infarctul miocardic, hemoragii grave, accidente alergice, etc.) pacienții care urmează să suporte o intervenție importantă, sunt explorați în prealabil în servicii de specialitate; în acest fel trebuie să spun cu satisfacție că nu am înregistrat nici un accident grav.

Dificultăți apar când, pentru o pregătire medicală continuă și de calitate, medicii noștri merg la cursuri de specializare în țară sau străinătate, care durează uneori și câteva luni. Atunci trebuie să ne limităm activitatea și să reprogramăm pacienți care uneori nu suferă amănare.

3. Care sunt cele mai mari provocări cu care se confruntă o clinică medicală a cărei principală orientare este chirurgia facială ? Solicitările pentru aceste servicii medicale, în Iași, sunt la nivelul celor din București, de exemplu, sau din străinătate?

Pe lângă provocarea permanentă de a fi la curent cu ultimile noutăți în domeniu și în materie de tehnologie, cea mai mare provocare este să oferim tratamentele necesare la costuri accesibile pentru majoritatea pacienților.

Nivelul socio-economic al pacienților din Iași și din zona Moldovei (pentru că avem pacienți din toată Moldova) este unul mai scăzut comparativ cu multe alte zone ale țării și fără discuție cu restul Europei. Tratamentele și intervențiile pe care noi le oferim sunt în context actual, aceleași care spre exemplu în București și în restul Europei se fac la costuri de 2-3 ori mai mari.

Încercăm să ținem pasul cu progresele tehnologiei, care sunt extrem de rapide, echilibrând balanța și până acum am reușit!

4. Ce planuri de viitor aveți? În ce direcție doriți să vă extindeți?

Avem în vedere atât extinderea palierului profesional, medical, în pas cu progresele specialității, cât și o extindere fizică: sperăm cât mai curând să ne mutăm într-un spațiu nou, mai mare, cu mai mulți colaboratori.

5. Ce șanse are un tânăr medic să deschidă o clinică similară și ce sfaturi i-ați da?

Atât timp cât știi ce drum ai de urmat, crezi în forțele proprii și nu te auto-limitezi, orice este posibil! În primul rând un tânăr medic trebuie să aibă orizonturi cât mai largi. Și aici mă refer atât pe plan medical, cultural cât și managerial.

Acest lucru presupune multă muncă și să lucreze măcar un an – doi în centre medicale din afara României. Noi cu asta am început!

Atunci când te gândești să pleci și să lucrezi în străinătate este extrem de greu, ieși total din zona de confort. Intri în alt sistem despre care nu știi aproape nimic, este o altă limbă, sunt alte ghiduri de practică medicală, etc. Dar beneficiile pe termen lung sunt imense! La întoarcerea în România, perioada de acomodare este deasemeni dificilă. Tânărul medic nu trebuie să fie însă dominat permanent și demobilizat de comparația cu condițiile din occident. Trebuie să accepte și să se acomodeze la realitatea de acasă, urmărindu-și obiectivele.

Sfatul meu este deci: muncă, multă muncă, documentare la zi, stagii cât mai lungi în țări cu medicină avansată, stabilirea unui scop precis dar rezonabil și încredere în forțele proprii, fără sentiment de auto-mulțumire.

Nihil sine Deo.

Datele de contact ale clinicii My Doctor Iași sunt:

Website: www.mydoctor.ro

Facebook: facebook.com/www.mydoctor.ro/

Tel: 0332.433.00

Email: clinica@mydoctor.ro

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *