Povestea moldoveanului care a deschis în România o afacere cu salate BIO
Lecții de antreprenoriat

Povestea moldoveanului care a deschis în România o afacere cu salate BIO

Un tânăr din Republica Moldova a investit banii de la nuntă într-o afacere bio. El vinde salate marinate, după reţete de la bunica lui. Trimite săptămânal 1.500 de porţii în magazinele din Iaşi. Recent, a livrat şi pentru magazinele româneşti din inima Londrei.

Gicu Roşca intră dis de dimineaţă în bucătărie şi pregăteşte şase feluri de salată, doar cu ingrediente bio. Bunica lui din Republica Moldova l-a învăţat cum să potrivească gusturile.

Cea mai căutată salată este cea de morcovi.

Gicu Roşca, antreprenor: Avem 5 căței de usturoi pisați cam la 300 de grame de morcov dat pe răzătoare pun 1 cățel de usturoi, cam așa aproximativ.

Adaugă apoi coriandru şi chili. Dar şi alte ingrediente.

Gicu Roşca, antreprenor: La 1 kilogram și jumătate de morcov, 30 de grame de zahar şi 15 grame de sare.

Pentru un gust mai bun, salata trebuie ţinută toată noaptea la frigider. O caserolă costă şapte lei.

Salata tânărului din Republica Moldova a fost jurizată şi la Chefi la Cuţite, în ediţia de anul trecut.

Afacerea cu banii de la nuntă îi oferă un trai decent. Tânărul anteprenor spune că, lunar, cifra de afaceri este de 9000 de euro.

Sursa observator.tv

Facebook Comments