Primul festival din Transilvania dedicat tehnologiei a ajuns la Iași
Evenimente locale

Primul festival din Transilvania dedicat tehnologiei a ajuns la Iași

Săptămâna aceasta, pasionaţii de tehnologie şi inovaţie sunt aşteptaţi la TechFest Iaşi. Până duminică, vor avea loc o serie de evenimente care se adresează atât specialiştilor, cât şi publicului larg, printre care: conferinţe cu invitaţi din ţară şi străinătate, demonstraţii, o seară de jocuri şi un hackathon, precum şi o expoziţie cu obiecte inteligente şi tehnologii ale viitorului.

TechFest urmărește coagularea comunității pasionaților de tehnologie și inovație din țara noastră, oferind și oportunități de colaborare cu parteneri români și străini.

„Iaşiul este un centru academic şi tehnologic cu potenţial important, pe care un eveniment precum TechFest nu îl putea ocoli. Oraşul nostru devine tot mai atractiv pentru investiţiile în tehnologie, care sunt un motor pentru dezvoltare. Şi noi ne adaptăm businessul noilor tehnologii, iar Tech Fest este o sursă de inspiraţie pentru viitoare instrumente şi servicii pe care să le oferim clienţilor noştri. În egală măsură, sprijinind TechFest, ne dorim să fim alături de Iaşi în demersul său de a deveni un pol al tehnologiei în România şi în această zonă a Europei”, a declarat Carmen Brebulet, Directorul Grupului Iaşi al BRD Groupe Société Générale, co-organizator TechFest.

Astfel, de vineri până duminică, la Palas Mall se desfășoară ExpoTech, expoziția cu obiecte inteligente și tehnologii ale viitorului. Roboți, gadget-uri inteligente, drone, aparatură de realitate virtuală și realitate augumentată, mașini electrice, imprimante 3D și multe altele vor putea fi văzute și testate în cadrul expoziției. Accesul este liber, iar cei care se înscriu pe site (http://iasi.techfest.ro/expotech/) pot câștiga o dronă la tombola expoziției.

Vineri, 17 noiembrie, Hotelul Internațional găzduiește Demo Day /BarCamp, la care start-up-uri și echipe ce vor să dezvolte proiecte în domeniul tehnologiei au șansa să-și prezinte ideile în fața unor potențiali investitori.

Programatorii sunt așteptați sâmbătă și duminică la MegaHack, un hackathon de codare de 30 de ore, pe echipe și cu teme propuse de partenerii evenimentului și care oferă premii de 2.500 de euro. Înregistrarea pentru hackathon și programul detaliat sunt aici: http://iasi.techfest.ro/megahack/.

Sâmbătă seara, pasionații de jocuri pe calculator sunt așteptați la FabLab Iași la Gaming Night, eveniment unde au ocazia să testeze cele mai noi jocuri și să-și demonstreze talentul. Accesul este gratuit, iar înscrierea se face pe site : http://iasi.techfest.ro/gaming-night-iasi/.

TechFest 2017 a început la Timișoara, în octombrie, iar la începutul acestei luni s-a desfășurat la Cluj-Napoca. Iașiul închide triada orașelor implicate în acest an.

Facebook Comments