Românii din diaspora vor primi sprijin financiar pentru a deschide afaceri în țară
Știri locale

Românii din diaspora vor primi sprijin financiar pentru a deschide afaceri în țară

Proiectul „ReCONNECT DIASPORA – Reconectarea resurselor umane active din diaspora la comunităţile de origine prin susţinerea antreprenoriatului“, care vizează sprijinirea celor plecaţi peste hotare din Regiunea de Nord-Est, a primit undă verde de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Bugetul proiectului de două milioane de euro şi se va derula pe parcursul a 36 de luni în parteneriat public şi privat. Prin intermediul acestuia, 150 de persoane vor beneficia de servicii de consiliere, informare şi formare, fiind susţinute inclusiv pentru elaborarea de planuri de afaceri. De asemenea, alte 30 de persoane vor primi subvenţii de până la 40.000 de euro pentru crearea a 60 de noi locuri de muncă în regiune.

Scopul ReConnect Diaspora constă în atragerea resurselor umane plecate peste hotare, stimulându-le spiritul antreprenorial şi oferindu-le sprijin pentru dezvoltarea unei afaceri în țară.

Proiectul a fost inițiat de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, înfiinţată în 2008, de către consiliile judeţene din Regiunea Nord-Est, și va fi derulat în colaborare cu autoritățile locale.

Banii au fost alocaţi prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. „Diaspora Start-up“ face parte din Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toţi.

Facebook Comments