S-a deschis cel mai mare hub antreprenorial din Moldova
Evenimente locale

S-a deschis cel mai mare hub antreprenorial din Moldova

Antreprenorii și viitori antreprenori pot opta pentru a face parte din hub-ul antreprenorial „Rubik Hub”, a cărui deschidere oficială a avut loc pe 27 Mai la Piatra Neamț.

Scopul acestui hub urmărește crearea unei comunități care să stârnească şi să încurajeze potenţialul creativ şi inovator din regiune, să sprijine iniţiative şi abordări antreprenoriale şi să formeze profesionişti pentru cariere de succes.

„Rubik Hub“ oferă peste 30 de locuri viitorilor membrilor rezidenţi în acest spaţiu de lucru, doritorii putându-se înscrie în perioada 6 iunie – 7 iulie, urmând ca pe data de 15 iulie să aibă loc selecţia membrilor. Mai multe detalii pe http://rubikhub.ro/

Printre facillităţile puse la dispoziţia celor interesaţi să îşi desfăşoare activitatea în Hub sunt:

  • conexiune bună la internet,
  • birouri pentru întâlniri de afaceri,
  • bibliotecă,
  • spaţiu de luat masa,
  • spaţii de relaxare.

De asemenea, „Rubik Hub“ este deschis și pentru colaborări, având cinci săli de conferinţe, cu capacităţi diferite, 120, 80, 40 de locuri, şi două săli cu o capacitate de 20 de locuri fiecare, complet dotate pentru desfăşurarea, în condiţii optime, atât a unor întâlniri, seminarii, cât şi conferinţe, putând fi închiriate şi de comunitatea exstinsă, parteneri externi.

Directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei, a declarat că activităţile „Rubik Hub“ se vor concentra pe sprijinirea tinerilor care îşi doresc să devină antreprenori. Accentul va fi pus pe crearea unei comunităţi antreprenoriale regionale, iar pentru acest lucru vor fi organizate evenimente şi programe relevante care să ofere plus valoare antreprenorilor.

 

Facebook Comments