Societatea civilă se aruncă în lupta pentru autostradă
Lecții de antreprenoriat

Societatea civilă se aruncă în lupta pentru autostradă

Societatea civilă a decis să nu mai aștepte politicul să rezolve problema autostrăzii Iași – Tg. Mureș și a început lupta cu propriile sale mijloace. O nouă inițiativă s-a ridicat, grupul de susținere „Împreună pentru Autostrada Iași – Tg. Mureș”, o mână de oameni inimoși care a reușit să creeze un adevărat fenomen și care promite că nu se va opri decât atunci când autostrada va deveni realitate.

Cea mai amplă acțiune, marșul de protest pentru lipsa unui proiect coerent pentru autostrada dintre Moldova și Ardeal, a reușit să aducă în atenția opiniei publice din întreaga țară nevoia legitimă a Moldovei de a avea autostradă. O coloană de vehicule motorizate s-au deplasat timp de 3 zile, pe traseul posibil al viitoarei autostrăzi, de la Ungheni Prut până la Tg. Mureș. Au participat mașini mici, microbuze, tiruri, motociclete, individuale sau aparținând unor asociații precum FORT – Federația Operatorilor Români din Transport sau cluburi de moto din Iași, Suceava, Neamt sau Cluj.

Cu toții ne dorim autostradă, iar motivele pentru care avem nevoie de ea sunt numeroase, pornind de la argumente economice,  până la cele istorice și geografice. Iată câteva dintre acestea, în opinia grupului de susținere a autostrăzii, dar cu siguranță mai sunt și multe altele:

  1. Deoarece am constatat, cu îngrijorare, că după aproape 160 de ani, de la „Unirea Principatelor” și după aproape un veac, de la „Marea Unire”, Moldova Marelui Voievod Ștefan, Moldova lui Mihai Eminescu și Ion Creangă, Moldova lui Nicolae Iorga, George Enescu și Ștefan Luchian a devenit cea mai săracă provincie istorică a României, cea mai slab reprezentată în Guvernul României și cea mai neglijată de toate guvernele, din ultimul sfert de veac!
  2. Deoarece decalajul economic, față de Capitală și față de celelalte provincii istorice românești, are tendința să crească!
  3. Deoarece Moldova este izolată față de civilizația și prosperitatea occidentală.
  4. Deoarece „Marea Unire” nu poate fi considerată deplină fără o cale rutieră rapidă, care să traverseze Carpații, adică fără o autostradă spre Ardeal.
  5. Deoarece este necesar ca Moldova să se dezvolte economic și social, pentru a repara nedreptățile istorice.
  6. Deoarece dorim ca fiii și nepoții noștri, alungați de sărăcie să revină și să rămână acasă!
  7. Deoarece, noi moldovenii, dorim să ne simțim, cu adevărat, MOLDOVENI ÎN ROMÂNIA ȘI ROMÂNI ÎN EUROPA!
  8. Deoarece Autostrada Ungheni-Iaşi-Tg. Mureş va conduce la strângerea legăturilor cu fraţii noştri, de peste Prut, contribuind la conectarea Republicii Moldova cu patria mamă şi cu Occidentul!

Cine este în spatele grupului de suport „Împreună pentru autostrada Iași – Tg. Mureș” și cum au ajuns acești oameni să se ocupe de o problemă care nu este neapărat a lor, ci a întregii comunități? Am încercat să obținem aceste răspunsuri de la unul dintre organizatori, dl Cătălin Urtoi, inginer constructor,implicat în mai multe activități pentru copii și în diverse alte acțiuni civice.

1. Ce v-a determinat să vă implicați în acest proiect de susținere al Autostrăzii Iași- Tg. Mureș?

Sunt unul dintre inițiatorii acestui proiect și cred că Moldova poate avea această autostradă. Este unul dintre proiectele ce poate relansa economic această regiune.

2. Cum s-a format echipa „Împreună pentru Autostrada Iași – Tg. Mureș”  și care sunt obiectivele pe care le urmăriți?

Echipa s-a format relativ repede. La început am apelat la prieteni, iar apoi au început să apară solicitări pe facebook, email și chiar telefonic.

3. Cum este receptată această inițiativă la nivel local și regional, de către oamenii politici și societatea civilă?

Societatea civilă este împărțită. La fel și politicul. De fapt am constatat că mulți nu au date clare despre acest proiect și de aici și lipsa de implicare.

Este și multă manipulare din partea politicului, în special cel din București , care transmite în teritoriu date eronate sau incomplete.

4. Marșul motorizat, ca formă de protest pentru lipsa autostrăzii, organizat recent, este una dintre cele mai importante acțiuni pro autostradă. Care au fost cele mai importante momente de pe parcursul  marșului?

  • Prima întâlnire la o săptămână după lansarea evenimentului;
  • Conferința de presă de la Iași;
  • Acceptarea participării și susținerii evenimentului de către Asociația Pro-Infrastructura;
  • Semnarea adeziunilor la eveniment de către primarii din Tg. Mureș, Neamț, Roman, Suceava, Botoșani, Ditrău, Tulgheș etc;
  • Participarea cluburilor de moto din Iași, Suceava, Neamt și Cluj
  • Participarea FORT – Federația Operatorilor Români din Transport cu 12 tir-uri
  • Participarea tuturor politicienilor, indiferent de culoarea politică, la adunarea de la Tg. Neamț
  • Susținerea acțiunii de către primarul din Ditrău, localitate cu populație 100% de etnie maghiară

5. Care sunt pașii următori? Aveți în vedere o unire a eforturilor cu celelalte inițiative locale existente?

Vom continua prin organizarea unor alte evenimente de amploare cum ar fi:

  • strângerea de semnături pentru o inițiativă legislativă
  • implicarea senatorilor și deputaților printr-o „Declarație de Angajament”
  • acțiuni noi și mai ample de sensibilizare a politicului
  • unificarea tuturor asociațiilor și organizațiilor care susțin acest proiect este obligatorie
Facebook Comments